Eram un copil atunci când mama mea m-a învățat cum să mă bucur de furtuni. Își punea mâinile în jurul meu în timp ce eram la fereastra din casa noastră din America Latină. Vântul bătea printre bananierii din curtea noastră din față. Era magnific să văd frunzele azvârlite, ude de ploaie strălucind când fulgera. Furtuna suna ca tobele, povestind cât de mult iarba și florile iubeau ploaia înviorătoare.

Oamenii se pot bucura sau se pot teme de furtună, în funcție de ceea ce au fost învățați. De asemenea, este important de știut ce fel de furtună este – benefică sau distructivă.

Să ne imaginăm că un prieten ți-a oferit un palat plin de lucruri frumoase. Este al tău ca să te bucuri de el. Singura cerere pe care o are este: „Te rog să nu sari de pe turn pentru că vei muri.”

Apoi un dușman vine în palatul tău și spune: „Cine ți-a zis să nu sari? Sari. O să te simți minunat! O să știi cum este să zbori. O să poți să-ți vezi palatul dintr-un unghi diferit. Nu te îngrijora despre ce se va întâmpla când vei atinge solul; gândește-te doar la toate lucrurile noi pe care le-ai învățat în timp ce zburai spre sol.”

Mă aflam în mica ei casă când Amelia (95 de ani) mi-a povestit cum a ajuns să-L accepte pe Isus ca și Mântuitor al ei.

Cu mulți ani în urmă, stătea în ușa bisericii din America Latină. Îi era teamă să intre, dar a ascultat cu mare atenție ce spunea predicatorul: „Isus este Mântuitorul tău. El te va salva de păcatele tale. Când ești în nevoie, cheamă-L pe Isus.”

Există clădiri și catedrale frumoase, case umile de misiune din pământ care au scris pe ele: „Biserică”. Au clopotnițe și cruci, clopote și turnuri care au un mod propriu de anunțare a trecătorilor de faptul că „Aceasta este o biserică”. Aceste structuri făcute de mâini omenești sunt biserici într-un sens al cuvântului, dar biserica despre care se vorbește în Noul Testament este ceva mai mult.

Biserica în sensul larg este formată din toți credincioșii. Este numită Trupul lui Hristos. Dumnezeu locuiește printre acești credincioși prin Duhul Lui. În lecția 7 am studiat despre Duhul Sfânt și câteva dintre lucrările Sale. Una din lucrările Sale pe care nu am menționat-o este că El unește Biserica. Efeseni 4 : 3 spune: „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.”

Fiecare este interesat de viitor. Cărțile, atât cele bune, cât și cele rele, conțin relatări despre ceea ce cred oamenii că are să se întâmple. Oamenii de știință și liderii politici sunt întrebați despre ideilor lor legate de ceea ce are să se întâmple cu națiunea lor.

Oamenii au fost mereu anxioși în legătură cu viitorul, consultând frunzele de ceai, horoscopul, globurile de cristal și alte astfel de forme de „prezicere a norocului”. Într-o zi o femeie a venit alergând la mine, întrebând dacă îmi poate citi în palmă și să-mi spună viitorul. A fost destul de surprinsă când i-am zis că am o carte care mi-a zis viitorul – și care conține și viitorul ei! Apoi i-am dat o copie a Noului Testament.

Am învățat că responsabilitatea noastră principală ca și creștini este să Îl iubim pe Dumnezeu. Așa cum am studiat în lecția 11, respectăm poruncile Lui pentru că Îl iubim. Așadar, relația noastră cu Dumnezeu este una de dragoste.

1 Corinteni 13 ne oferă o frumoasă descriere a dragostei. Versetele 4 – 8 ne spun că dragostea este răbdătoare și plină de bunătate, nu este geloasă, mândră, egoistă sau îngâmfată. Nu ține un dosar al greșelilor și nici nu se bucură de rău, ci se bucură de adevăr. Dragostea nu renunță niciodată – este eternă. Aceasta poate suna a imagine foarte ideală a dragostei. Dar acest fel de dragoste este unul pe care fiecare creștin ar trebui să îl aibă pentru Dumnezeu și aproapele lui. Această dragoste plină de bunătate și necondiționată ne este oferită nouă de Dumnezeu.

Mica țară era în război civil, partizanii luptându-se peste tot. Un tânăr a fost prins de ei și amenințat cu moartea dacă nu renunță la creștinism. Într-un moment de disperare el a cedat și a renunțat la credință. A fost apoi forțat de către partizani să se alăture lor și să lucreze cu ei. A devenit liderul lor și i-a condus pe criminali la casele creștinilor pe care îi cunoștea.

Au trecut câteva luni. Apoi, într-o zi s-a aflat într-o luptă teribilă în care unul dintre oamenii lui l-a omorât. Ce pierdere – atât în această viață, cât și în cea care are să vină! Cât de bine ar fi fost dacă bărbatul ar fi stat ferm în convingerile sale. Ar fi putut atunci să-și piardă viața, dar ar fi câștigat viața eternă. El a eșuat în responsabilitatea lui față de Dumnezeu și față de ceilalți. A eșuat și în responsabilitatea față de el însuși.

O viață umplută de Duhul ar trebui să fie scopul fiecărui credincios. A fi umplut de Duhul lui Dumnezeu este un alt pas sau progres care ar trebui să aibă loc în experiența oricărui creștin. O viață umplută de Duhul este una care este complet consacrată lui Dumnezeu. Isus a promis ucenicilor Lui că atunci când se va duce la Tatăl Lui, va trimite un Mângâietor – pe Duhul Sfânt.

„Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.” (Ioan 14 : 16 – 17)

Există o poveste pentru copii despre un faimos sculptor în lemn care a sculptat într-o zi figura unui băiețel. Era o sculptură frumoasă și bărbatul i-a dat numele Pinocchio. Era mândru de lucrarea lui, dar nu se putea ca sculptura să îl iubească.

Ce s-ar fi întâmplat dacă sculptorul ar fi pus o mică mașinărie în interiorul băiețelului de lemn? Poate ar fi putut face mica figurină din lemn să se miște și să spună: „Te iubesc”. Ar fi împlinit acest fapt pe sculptor? Ar fi fost el încântat și ar fi zis: „Acum știu că sculptura mea mă iubește”? Nu, pentru că asta nu ar fi o expresie a dragostei. Ar fi doar o frază mecanică fără vreun sentiment real.

„Da, cred în Isus Hristos, bineînțeles”, a zis prietenul meu. „El a fost un mare profet, un om trimis de la Dumnezeu care ne-a dat multe învățături pe care ar trebui să le urmăm.” „E minunat”, am răspuns eu, „dar nu este suficient. Nu trebuie doar să crezi că El a fost un mare profet, ci și că El este Dumnezeu. Trebuie să-L cunoști pe El ca și Mântuitor divin.”

Acest fapt a fost dificil de acceptat pentru prietenul meu. El a învățat câteva lucruri despre Isus, dar niciodată nu a stabilit o legătură strânsă cu El prin citirea Cuvântului Său sau prin rugăciune. A fost greu pentru el să creadă că toți oamenii sunt păcătoși (așa cum am învățat în lecția 4), sau că există o salvare din păcat.

Ucenicii știau că Isus va pleca de lângă ei. El le-a zis aceasta înainte. La început nu suna ca o veste bună, inimile lor fiind foarte mâhnite. Ei Îl iubeau pe Isus; au mers trei ani cu Isus. Cum puteau să trăiască fără El?

Isus le-a citit inimile și i-a asigurat că este cel mai bine pentru ei ca El să se întoarcă la Tatăl în cer. Tatăl Lui va trimite pe Duhul Sfânt (parte din Trinitate, cum am citit în lecția 2) și ei nu vor fi niciodată lăsați singuri.

„Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4 : 4).

Marina era o adolescentă când a deveni medium spiritist. Când am întâlnit-o avea 25 de ani și era deja legată de Satana și duhurile demonice. Primele trei săptămâni din acele 9 luni în care eu și alți credincioși am locuit cu Marina și soțul ei au fost un moment de teribilă luptă spirituală.

1. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor
3. Să nu iei în deşert Numele Meu (Să nu folosești Numele Meu în scopuri greșite)
4. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu preacurveşti. (să nu comiți adulter)
8. Să nu furi.
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ce are aproapele tău.

Era timpul de mărturie la serviciul școlii duminicale de luni dimineață din capelă. O fată pe nume Olga a depus mărturie. Ea și un coleg au mers să slujească în una din bisericile locale cu o zi înainte. În timp ce slujeau, câțiva bărbați băuți au intrat în biserică și au început să se bată. În timp ce credincioșii fugeau afară, unul dintre bărbați și-a înjunghiat din greșeală fiul care era și el beat. Când Olga a văzut că tânărul a fost rănit, ea și prietenul ei au mers să-l ajute. Viețile lor erau în pericol, dar ei au salvat viața unui dușman. „Să ne rugăm”, a zis ea, „ca tânărul acesta să trăiască și să Îl găsească pe Hristos și să-L accepte ca Mântuitor personal.”

Tatăl meu care a fost misionar timp de mulți ani a fost de multe ori în situații de încercare. A fost sub amenințarea puștii, amenințat și închis pentru credința lui. Dar niciodată nu a șovăit. Totuși, cu doar câțiva ani în urmă a trăit o experiență care l-a încercat cel mai mult.

Un om care a pretins că este un credincios, dar care a fost, de fapt, împotriva lui Dumnezeu, a decis să-l bârfească și să-l insulte pe tatăl meu. Acel om a spus minciuni teribile. Dar în loc să planifice răzbunarea, tatăl meu s-a rugat și a lăsat problema în mâinile lui Dumnezeu. În câteva luni omul a fost găsit vinovat chiar de păcatele pe care el le-a atribuit altora.